Descoperă două noi modele rafinate de eșarfe din mătase, fiecare o capodoperă purtabilă, ce împletește povești despre iubire, alegere și eleganța atemporală a tradiției. Inspirate din bogatul patrimoniu și obiceiurile pline de suflet ale Mărginimii Sibiului, aceste eșarfe sunt mai mult decât simple accesorii – sunt povestitoare, purtând spiritul meșteșugului ancestral și al ritualurilor cu sens în lumea contemporană.
Eșarfa din mătase Wings
Această eșarfă este inspirată de frumusețea atemporală a furcilor de tors cu aripi. Cu simbolism totemic și purtând mesaje ale iubirii veșnice, aceste furci erau odinioară lucrate de ciobanii care plecau la munte de Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena și se întorceau de Sfântul Dumitru. Motivația lor? Dragostea. Furcile erau daruri pentru iubitele sau logodnicele lor. Tinerele alegeau fie să păstreze furca primită, fie să o refuze – de multe ori rupând-o –, un gest hotărât de respingere a afecțiunii ciobanului.
Dacă ciobanii știau să scrie, furcile erau adesea gravate cu anul, numele iubitei și uneori chiar cu versuri de dragoste. În mod obișnuit, aceste daruri erau oferite în cadrul adunărilor numite „șezători” – gesturi simbolice și tandre, încărcate de tradiție.
Furca de tors gravată cu numele Alice este inspirată de o piesă expusă la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș, provenită din satul Șugag. Celelalte furci sunt bazate pe modele vechi ale unor furci rupte, colectate din Mărginimea Sibiului de Octavian Goga, în satul Tilișca, și publicate în revista Luceafărul, nr. 4, la 15 februarie 1906.
Simbolismul furcii de tors depășește sfera romantică; ele spun o poveste străveche, la fel de veche ca omenirea însăși: „o narațiune fundamentală a cosmogoniei primordiale, în care muntele – arbore cosmic și altar deopotrivă – slujit de Venus și păzit de Marte, ocrotește Spiritul Universal, care ‘și-a făcut locașul în Soare’, așa cum scria David în Psalmul 18” (Ion Drăgușanul).
Eșarfa din mătase Lovers
Această eșarfă rafinată își trage inspirația din una dintre lucrările de artă captivante din colecția Calendarul: pictura „Lovers”. Lucrarea spune o poveste despre iubire, comunitate și tradiție, înrădăcinată în obiceiurile Mărginimii Sibiului.
În dimineața Paștelui, ziua se desfășoară într-o liniște senină, până când clopotele bisericii, așezate pe o colină în inima satului, încep să bată în jurul orei zece, iar sunetul lor răsunător umple aerul. Sătenii se adună la cimitir, unde împodobesc mormintele familiei cu prosoape tradiționale brodate cu migală. Pe acestea așază ouă roșii, covrigi, o sticlă de vin și farfurii cu prăjitură cu fructe, cinstindu-și cu grijă și respect cei dragi.
O tradiție unică are loc pentru cuplurile de „miri și mirese” — cei care s-au căsătorit în ultimul an, de la Paștele trecut până la cel prezent. Împreună cu nașii lor, aceștia se întorc la cimitir pentru a împărți „vinul dulce” din aceleași sticle folosite la nuntă, oferindu-l foștilor invitați într-un cadru profund simbolic. Acest gest al ospitalității culminează cu o invitație la „Prânzul de Paște”, un ospăț care reflectă meniul de la nuntă, celebrând din nou uniunea dintre iubire și comunitate. La rândul lor, invitații aduc daruri, adesea obiecte practice, precum vase de bucătărie sau, mai recent, aparate electrocasnice, pentru a sprijini tinerii căsătoriți în construirea noii lor vieți împreună.
Lasă un răspuns