În secolul al XIX-lea, când în Transilvania politica dominației habsburgice era defavorabilă Ortodoxiei române, câțiva credincioși din Galeș (sat ce face parte din Mărginimea Sibiului) au plecat în „hagialâc”, adică în pelerinaj la Ierusalim, pentru sărbătoarea Paștelui. Impresionați de felul în care era împodobit acolo Mormântul Domnului – probabil ca o mică chilie din frunze de palmier, cu lumânări și icoane în interior –, au propus să urmeze exemplul Cetății Sfinte, iar locuitorii satului, împreună cu preotul ortodox, au fost de acord.
Amenajarea numită „Casa Domnului” era ridicată în biserică imediat după slujba de dimineață din Vinerea Mare și rămânea până la Ispas (Înălțarea Domnului). Aceasta era alcătuită dintr-un schelet solid de lemn, îmbrăcat cu crengi de brad și amplasat în mijlocul bisericii. Avea forma unei chilii dreptunghiulare, cu deschidere spre ușa bisericii, iar în cele patru colțuri erau așezați patru brazi mici.







Lasă un răspuns