În secolul al XIX-lea, când în Transilvania politica stăpânirii habsburgice era defavorabilă ortodoxiei românești, unii locuitori evlavioși din Galeș (sat din Mărginimea Sibiului) au plecat în „hagialâc”, adică la Ierusalim, pentru sărbătoarea Paștelui. Impresionați de felul în care era împodobit acolo Mormântul Domnului, probabil sub forma unei mici chilii din frunze de palmier, cu lumânări și icoane în interior, au propus să urmeze exemplul Orașului Sfânt. Locuitorii satului, alături de preotul ortodox, au fost de acord.
Aranjamentul numit „Casa Domnului” era montat în biserică imediat după slujba de dimineață din Vinerea Mare și rămânea până la Ispas (Înălțarea Domnului). Acesta consta într-un schelet solid din lemn, îmbrăcat în ramuri de brad și așezat în mijlocul bisericii. Avea forma unei chilii dreptunghiulare, cu o deschidere spre ușa bisericii, iar în cele patru colțuri erau așezați patru brazi mici.


